Consolidarea capacităților AAC în domeniul managementului documentelor

gn

Transparență. Responsabilitate. Trasabilitate – fundamentele unei supravegheri aeronautice eficiente.

      În perioada 4–6 noiembrie 2026, s-a desfășurat instruirea „Document Control and Records Management in Aviation Authorities”, dedicată consolidării competențelor în domeniul gestionării documentelor și evidențelor în cadrul autorităților aeronautice.

      Pe parcursul celor trei zile, participanții au abordat subiecte privind cadrul de reglementare și controlul documentelor, gestionarea evidențelor aferente activităților de supraveghere, digitalizarea proceselor, precum și păstrarea, securizarea și arhivarea datelor.

      Pentru Autoritatea Aeronautică Civilă, gestionarea riguroasă a documentelor și evidențelor reprezintă o componentă esențială a unei activități instituționale eficiente, contribuind la asigurarea trasabilității proceselor, fundamentarea deciziilor și demonstrarea conformității cu standardele internaționale în domeniul aviației civile.

      Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului Eastern Partnership (EaP), finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației (EASA).