Chișinău, 8 aprilie 2019 - Orarul de vară în aviația civilă. Destinații de vacanță pentru perioada estivală 2019

În ultima duminică de martie a fiecărui an, industria aviatică trece la orarul de vară, valabil până în ultima duminică a lunii octombrie. Republica Moldova, nu este o excepție în acest sens.

Programul de operare pentru perioada de vară este stabilit în prealabil de fiecare operator aerian. În conformitate cu Reglementarea Aeronautică Civilă privind autorizarea zborurilor, AAC aprobă frecvențele pentru companiile aeriene, destinația, numărul cursei dar și tipul de aeronavă și capacitatea acesteia.

De două ori pe an, primăvara și toamna, sunt stabilite programele de zbor. Astfel, orice companie aeriană care are dreptul să opereze servicii aeriene, trebuie să depună o cerere la Autoritatea Aeronautică Civilă, cu minimum zece zile înainte de începerea sezonului de vară/iarnă.

În perioada martie-octombrie, companiile aeriene își intensifică procesul de consolidare și dezvoltare a rețelei de rute aflate în portofoliu, pentru a asigura un produs bun pasagerilor săi în ceea ce privește programul de operare, având ca referință cererea pe piață. Astfel, trecerea la orarul de vară, înseamnă diminuarea pierderilor, eficientizarea utilizării aeronavelor, precum și fezabilitatea curselor, asta însemnând chiar creșterea frecvențelor pe anumite destinații, ținând cont de numărul sporit de pasageri în perioada estivală.

În fiecare an, Aviația Republicii Moldova atestă un trend ascendent în ceea ce priveşte numărul curselor aeriene, numărul pasagerilor și numărul destinaţiilor oferite, pentru 2019 acestea fiind 41 la număr.

Pentru sezonul de vară 2019, au fost introduse noi destinații accesibile direct din Chișinău.

Noutatea verii sunt cursele regulate spre: Nisa(Franța), din 26 aprilie până pe 25 octombrie, cu o frecvență de trei ori pe săptămână, luni, miercuri și vineri, cursele fiind operate de compania Air Moldova; Izmir (Turcia), din 18 mai până pe 5 octombrie, zboruri regulate în fiecare zi de joi, sâmbătă și duminică, operate de Air Moldova și Fly One; Operatorul aerian Wizz Air își extinde aria de zbor, efectuând curse spre câteva destinații noi, care nu au mai fost operate anterior, precum: Friedrichshafen (Germania), din 17 septembrie până pe 28 septembrie; Copenhaga (Danemarca), din 2 aprilie până pe 11 iunie, cu o frecvență de două ori pe săptamână, marți și sâmbătă; Dortmund (Germania), din 31 martie până pe 23 octombrie, cu o frecvență de două ori pe săptămâmă, miercuri și duminică; Memmingen (Germania), din 2 aprilie până pe 14 septembrie și în perioada 1- 26 octombrie, zbor regulat în fiecare zi de marți și sâmbătă. O altă destinație este Dalaman (Turcia), accesibilă din 25 mai până pe 15 octombrie, cursă efectuată de Turkish Airlines în fiecare zi de marți.

Tot în această perioadă frecvenţa săptămânală a zborurilor spre şi dinspre: Moscova va fi de 63 zboruri/ săptămână, efectuate de patru operatori aerieni: Air Moldova, Aeroflot, S7 și Fly One; Paris - 9 curse/ săptămână, operate de Air Moldova, Wizz Air, Fly One; Roma – 10 curse/săptămână operate de Air Moldova și Wizz Air; Londra – cu o frecvență de 21 curse/ săptămână, fiind operate de Air Moldova, Wizz Air UK și Fly One; Atena - 2 curse/ săptămână, operate de Wizz Air. Spre Verona se vor efectua 13 zboruri saptămânale, fiind operate de companiile Air Moldova, Fly One și Wizz Air. Pentru cursa Viena este mărită frecvenţa săptămânală a zborurilor de către Austrian Airlines, în total fiind 12 curse /săptămână pentru această destinație. Totodată, vor fi efectuate zboruri spre Antalya cu o frecvență de 25 curse pe săptămână operate de patru companii aeriene: Air Moldova (ora de decolare din Chișinău 07.05; 01.20), Fly One (ora de decolare din Chișinău 06.00; 10.00; 09.10; 00.50), Turkish Airlines (ora de decolare din Chișinău 00.15+) și AtlasJet (ora de decolare din Chișinău 04.00).

Vacanță frumoasă și zboruri în siguranță!

Serviciul Relații cu Publicul Autoritatea Aeronautică Civilă

08.04.2019 07:27