Lansarea campaniei de informare „Călătorește informat, Revendică-ți drepturile!”

15.06.23

Autoritatea Aeronautică Civilă a lansat astăzi campania de informare a pasagerilor care aleg să călătorească pe calea aerului, cu sloganul: „Călătorește informat, Revendică-ți drepturile!”.

Mesajul pe care vrem să îl transmitem consumatorilor prin această campanie de informare, este că drepturile lor sunt reale și că nu pot fi ignorate de nimeni. Fie că vorbim de un zbor întârziat, anulat, de un bagaj pierdut, drepturile consumatorilor sunt clar stabilite de legislație și trebuie să fie respectate de transportatorii aerieni. Iar dacă acest lucru nu se întâmplă, suntem alături de pasageri pentru a le oferi informațiile sau sprijinul de care au nevoie.

Durata acestei campanii este de două săptămâni, timp în care pasagerii vor fi informați despre drepturile lor și despre existența unor instituții care le apără aceste drepturi. Acțiunea constă în: 
distribuirea materialelor informative despre drepturile pasagerilor;
amenajarea unui ghișeu în incinta Aerogării, unde zilnic, colegii de la Protecția Consumatorului vor acorda consultanță pasagerilor interesați de drepturile lor legale;
mediatizarea campaniei „Călătorește informat, Revendică-ți drepturile!”, în cadrul emisiunilor radio și TV;
rularea unui spot video social de informare, inclusiv cu subtitrare in limbile rusă și engleză pe rețelele de socializare și pe panourile din Aeroport;
plasarea în incinta Aerogării a mai multor bannere/ panouri informative ce conțin un QR cod care duce spre un chestionar pentru pasageri. 

Pentru a crește „rezoluția” imaginii pe care o avem cu privire la comunitatea pe care o deservim, Autoritatea Aeronautică Civilă a lansat paralel un chestionar online pentru pasageri, care are rolul de a colecta informații și detalii relevante cu privire la nevoile de călătorie și așteptările consumatorilor de servicii de transport aerian. 

Chestionarul poate fi accesat aici https://www.caa.md/chestionar-pasageri-3-225

Acordarea aproximativ a 3-5 minute pentru completarea chestionarului ne va ajuta să evaluăm și să dezvoltăm noi oportunități de călătorie de la Chișinău.

Ulterior, după încheierea campaniei și procesarea datelor obținute, AAC va emite un comunicat de totalizare.