Chișinău, 25 aprilie 2019 – O aeronavă a intrat neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova

Autoritatea Aeronautică Civilă comunică faptul că furnizorul de servicii de navigație aeriană Î.S. ”MoldATSA” a raportat despre intrarea în spațiul aerian al Republicii Moldova a unei aeronave străine Boeing 737-800 fără autorizația de zbor emisă conform prevederilor Legii privind controlul spațiului aerian nr.143/2012 și Reglementărilor aeronautice civile – Autorizarea zborurilor (RAC-AZ).

Imediat după aterizarea pe Aeroportul Internațional Chișinău, Autoritatea Aeronautică Civilă a efectuată inspectarea aeronavei, fiind sesizate în paralel organele de drept pe marginea acestui caz.

Urmare a inspecției desfășurate de AAC, a fost constatată lipsa autorizației pentru intrarea în spațiul aerian al Republicii Moldova, cât și alte documente obligatorii necesare pentru operarea aeronavei.

La moment aeronava este ținută la sol, până la elucidarea tuturor circumstanțelor.

25.04.2019 14:31