|
Secţia autorizare personal aeronautic (în continuare – Secţia) este o subdiviziune structurală a Administraţie de Stat a Aviaţiei Civile a Republicii Moldova (ASAC RM), creată în vederea asigurării autorizării personalului aeronautic şi supravegherii permanente asupra respectării standardelor referitoare la autorizarea personalului aeronautic al aviaţiei civile a Republicii Moldova. Coordonarea activităţii Secţiei În scopul realizării sarcinilor sale, Secţia îşi coordonează activitatea cu subdiviziunile ASAC R.M, alte instituţii şi organe ale Republicii Moldova, precum şi organele împuternicite ale aviaţiei civile din alte state. Funcţiile Secţiei Secţia îndeplineşte următoarele funcţii: - asigurarea îndeplinirii actelor normative care reglementarea acordarea, prelungirea, reînnoirea şi recunoaşterea certificatelor şi calificărilor personalului aeronautic;
- examinarea avizelor privind starea sănătăţii în legătură cu acordarea sau prelungirea termenului de valabilitate a certificatelor;
- acordarea, prelungirea şi reînnoirea certificatelor şi calificărilor personalului aeronautic;
- recunoaşterea certificatelor şi calificărilor personalului aeronautic;
- examinarea cererilor de acordare, prelungire, reînnoire şi certificatelor organizaţiilor care propun instruirea teoretică şi practică a personalului aeronautic;
- recunoaşterea instituţiilor de învăţămînt ale altor state, care propun instruirea teoretică şi practică a personalului aeronautic;
- organizarea inspecţiilor şi verificărilor practice ale personalului aeronautic (de zbor şi de deservire la sol) în vederea prelungirii valabilităţii şi reînnoirii certificatelor sau calificărilor;
- elaborarea proiectelor de acte normative în domeniul autorizării personalului aeronautic al aviaţiei civile a Republicii Moldova;
- controlul asupra respectării legislaţiei naţionale ce vizează autorizarea personalului aeronautic;
- organizarea examenelor pentru estimarea cunoştinţelor teoretice ale personalului aeronautic;
- efectuarea inspecţiilor echipajelor de zbor în zbor;
- crearea şi ţinerea bazei de date şi arhivei deţinătorilor de certificate, acordate de către ASAC RM.
Pentru informaţie suplimentară Vă puteţi adresa: Serghei Maştalear, Şeful Secţiei autorizare personal aeronautic Tel: (+373 22) 529165 Fax: (+373 22) 529118 E-mail: Mastalear@caa.md Oleg Drebujan, Specialist principal al Secţiei autorizare personal aeronautic Tel: (+373 22) 529165 Fax: (+373 22) 529118 E-mail: Drebujan@caa.md Mihai Grirorita, Specialist principal al Secţiei autorizare personal aeronautic Tel: (+373 22) 529165 Fax: (+373 22) 529118 E-mail: Grigorita@caa.md Autorizarea controlorilor de management al traficului aerian se efectuează în conformitate cu cerinţele RAC-APL. Pentru informare privind ordinea desfăşurării procedurii de acordare a certificatului corespunzător Vă puteţi adresa la Secţia autorizare personal aeronautic. Autorizarea specialiştilor de deservire a aeronavelor se efectuează în conformitate cu cerinţele JAR-66. Pentru informare privind ordinea desfăşurării procedurii de acordare a certificatului corespunzător Vă puteţi adresa la Secţia autorizare personal aeronautic. Autorizarea membrilor echipajului de cabină (însoţitorii de bord) se efectuează în conformitate cu cerinţele documentului naţional RAC-APL. Pentru informare privind ordinea desfăşurării procedurii de acordare a certificatului corespunzător Vă puteţi adresa la Secţia autorizare personal aeronautic. Autorizarea membrilor echipajului de zbor se efectuează în conformitate cu cerinţele următoarelor documente: Pentru informare privind ordinea desfăşurării procedurii de acordare a certificatului corespunzător Vă puteţi adresa la Secţia autorizare personal aeronautic. Tarife în vigoare de achitare a serviciilor acordate de Secţie
nr
| Denumirea serviciului
| Tariful (Euro)
| 6.1
| Expertiza cererii in vederea acordarii |
| Pilot de linie
| 300
|
| Pilot commercial
| 200
|
| Pilot particular
|
|
| Pilot de aeronave ultausoare
| 10
|
| Pilot de aeronave ultausoare cu destinatie sportiva
| 10
|
| Pilot amator de alte aeronave
| 100
|
| Navigator aerian
| 200
|
| Mecanic navigant
| 200
|
| Operator radio-navigant
| 200
|
| Insotitor de bord
| 100
|
| Controlor trafic aerian
| 200
|
| Meteorolog aeronautic
| 200
|
| Personal tehnic aeronautic
|
|
| Pentru aeronave ultausoare
| 10
|
| Pentru aeronave ultausoare cu destinatie sportiva
| 20
|
| Pentru alte aeronave
| 150
|
| 6.2
| Expertiza cererii in vederea eliberarii sau prelungirii valabilitatii calificarii (50% din tariful de la p.6.1)
|
| Pilot de linie
| 150
|
| Pilot commercial
| 100
|
| Pilot particular
|
|
| Pilot de aeronave ultausoare
| 5
|
| Pilot de aeronave ultausoare cu destinatie sportiva
| 5
|
| Pilot amator de alte aeronave
| 50
|
| Navigator aerian
| 100
|
| Mecanic navigant
| 100
|
| Operator radio-navigant
| 100
|
| Insotitor de bord
| 50
|
| Controlor trafic aerian
| 100
|
| Meteorolog aeronautic
| 100
|
| Personal tehnic aeronautic
|
|
| Pentru aeronave ultausoare
| 5
|
| Pentru aeronave ultausoare cu destinatie sportiva
| 10
|
| Pentru alte aeronave
| 75
|
| 6.3
| Validarea certificatului (20% din tariful de la p.6.1)
|
| Pilot de linie
| 60
|
| Pilot commercial
| 40
|
| Pilot particular
|
|
| Pilot de aeronave ultausoare
| 2
|
| Pilot de aeronave ultausoare cu destinatie sportiva
| 2
|
| Pilot amator de alte aeronave
| 20
|
| Navigator aerian
| 40
|
| Mecanic navigant
| 40
|
| Operator radio-navigant
| 40
|
| Insotitor de bord
| 20
|
| Controlor trafic aerian
| 40
|
| Meteorolog aeronautic
| 40
|
| Personal tehnic aeronautic
|
|
| Pentru aeronave ultausoare
| 2
|
| Pentru aeronave ultausoare cu destinatie sportiva
| 4
|
| Pentru alte aeronave
| 30
|
| 6.5
| Preschimbarea certificatelor si autorizatilor la cerere (schimbari de nume, pierderi, distrugeri, modificarea datelor personale, etc.). 10% din tariful de la p.6.1 si p.6.4 |
| Pilot de linie
| 30
|
| Pilot commercial
| 20
|
| Pilot particular
|
|
| Pilot de aeronave ultausoare
| 1
|
| Pilot de aeronave ultausoare cu destinatie sportiva
| 1
|
| Pilot amator de alte aeronave
| 10
|
| Navigator aerian
| 20
|
| Mecanic navigant
| 20
|
| Operator radio-navigant
| 20
|
| Insotitor de bord
| 10
|
| Controlor trafic aerian
| 20
|
| Meteorolog aeronautic
| 20
|
| Personal tehnic aeronautic
|
|
| Pentru aeronave ultausoare
| 1
|
| Pentru aeronave ultausoare cu destinatie sportiva
| 2
|
| Pentru alte aeronave
| 15
|
|